Un gălățean de 27 ani este căutat de polițiști, după ce a fost depistat la volan fără permis de conducere, a accidentat un polițist și a fugit de la locul faptei, pentru prinderea lui fiind trase patru focuri de armă, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați.
Potrivit sursei citate, un echipaj de la Secția 1 Poliție, aflat duminică în patrulare pe o stradă din Galați, a observat în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat despre care se dețineau date că nu posedă permis de conducere.
Tânărul, de 27 ani, fusese depistat pe 26 octombrie conducând un autoturism în municipiul Galați fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, faptă pentru care s-a ales cu dosar de cercetare penală.
La vederea echipajului de poliție, bărbatul a oprit mașina, dar în momentul în care cei doi polițiști s-au apropiat pentru a-l legitima, a demarat în trombă, luându-l pe capotă și accidentându-l pe unul dintre ei.
Conform IPJ Galați, polițiștii au tras patru focuri de armă în plan vertical și asupra autoturismului, dar tânărul a reușit să fugă de la locul incidentului. După aproximativ un sfert de oră, autoturismul a fost găsit abandonat și cu parbrizul spart, pe o altă stradă din municipiu.
La fața locului s-a deplasat echipă operativă, în cauză continuându-se cercetările pentru stabilirea încadrării juridice a faptei, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
AGERPRES