Circulația este oprită pe DN2, în Vrancea și pe DN67 în Vâlcea, din cauza unor evenimente rutiere soldate cu opt persoane rănite, conform Centrului Infotrafic.
Pe DN2 Focșani-Adjud, în localitatea Pufești, județul Vrancea, un autoturism a acroșat o căruță. Potrivit primelor informații, în urma evenimentului rutier au rezultat șase persoane rănite, dintre care una este în stare de inconștiență. Traficul este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate.
Pe DN 67 Râmnicu Vâlcea-Horezu, în zona localității Govora, județul Vâlcea, un motociclu pe care se aflau două persoane a lovit din spate un autoturism. În urma coliziunii, cele două persoane de pe motocicletă au suferit leziuni, fiind evaluate medical la fața locului.