Cantităţi mari de precipitaţii, situate pe alocuri la 35-40 de litri pe metru pătrat, au căzut pe raza municipiului şi judeţului Arad începând de sâmbătă seară şi continuând în prima parte a zilei de duminică.
În mai multe zone din municipiu, sistemul de canalizare nu a mai făcut faţă, astfel încât pe carosabil s-au format bălţi cu adâncimi de până la circa 25 - 30 de centimetri, îngreunând circulaţia rutieră. A fost necesară intervenţia unor echipaje de la Compania de Apă Arad pentru evacuarea apei şi readucerea situaţiei la normal.
"Datorită ploilor căzute pe teritoriul judeţului Arad, dar şi în judeţele limitrofe, până luni 13 iunie, la ora 9.00, a fost instituit cod portocaliu hidrologic atât pe afluenţii râului Mureş, Bazin Hidrologic Radna, cât şi pe cursul râului Crişul Alb, în amonte de comuna Gurahonţ", a transmis căpitan George Pleşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Arad.
De menţionat că, potrivit prognozei meteo, vremea continuă să rămână instabilă în primele două zile ale săptămânii viitoare, fiind aşteptate ploi care pe alocuri vor avea caracter de aversă. AGERPRES