x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Arad - Două TIR-uri, la un pas de un dezastru din cauza unui mopedist

Arad - Două TIR-uri, la un pas de un dezastru din cauza unui mopedist

12 Iul 2017   •   11:53
Arad - Două TIR-uri, la un pas de un dezastru din cauza unui mopedist

Traficul rutier a fost blocat aproape două ore, miercuri dimineața, pe DN7, din cauza unui accident care a avut loc pe raza localității Vladimirescu. 

Două TIR-uri și un moped au fost implicate în evenimentul rutier petrecut între localitățile Vladimirescu și Mândruloc. 
Accidentul a fost provocat de un mopedist care nu are permis.

„Din primele cerecetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un autotren condus de un bărbat de 59 ani din Polonia, în timp ce se deplasa pe DN 7, dinspre Deva înspre Arad, a intenționat să intre într-o benzinărie de pe raza localității Vladimirescu. Pentru a evita coliziunea cu un moped condus pe pista de biciclete de un bărbat de 56 de ani, a frânat până la oprirea totală. Din direcția opusă, se deplasa un alt autotren condus de un bărbat de 69 de ani din Arad care, pentru a evita coliziunea cu autotrenul care era frânat total pe banda de deplasare, a ieșit în decor, pe liniile de tramvai. Traficul a fost restricționat pe o bandă aproximativ o oră și 30 de minute, maxim două ore. Nu au fost victime umane, doar pagube materiale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul” – a declarat pentru Claudia Juga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
„Circulația a fost blocată între orele 8.00-9.30. Am oprit tensiunea pe tronsonul respectiv ca să se poată interveni cu macara pentru a se ridica TIR-ul de pe liniile de tramvai. Noi nu am avut avarii la linii sau la firul aerian”, a declarat Claudiu Godja, directorul Companiei de Transport Public Arad.

×