x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Arestări preventive pentru omor calificat comis asupra unui cetăţean italian

Arestări preventive pentru omor calificat comis asupra unui cetăţean italian

01 Ian 2020   •   17:40
Arestări preventive pentru omor calificat comis asupra unui cetăţean italian

O femeie şi doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile şi sunt cercetaţi sub aspectul infracţiunii de omor calificat, o crimă cu premeditare săvârşită asupra unui cetăţean italian de 64 de ani, soţul femeii în cauză, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Liliana Istrate.

Potrivit acesteia, soţia victimei, în vârstă de 34 de ani, a oferit o sumă de 2.500 de lei pentru crima asupra soţului său. Femeia avea o relaţie extraconjugală cu unul dintre bărbaţii care au atacat victima, acesta având vârsta de 21 de ani.

Cel de-al doilea inculpat este tot o persoană de 21 de ani, care locuieşte în Braşov şi care a venit pentru o scurtă perioadă de timp în localitatea Buciumeni. Acesta a fost contactat de inculpatul cu care soţia victimei avea o relaţie extraconjugală. Femeia i-a propus să obţină suma de 2.500 de lei pentru a-i agresa soţul, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Astfel, în timp ce inculpata a mers la domiciliul părinţilor săi, cei doi au pătruns în locuinţă în momentul când victima dormea, l-au lovit pe bărbat cu pumnii şi cu picioarele şi i-au aplicat şi o lovitură cu o bucată de fier în zona craniului.

Conform sursei citate, cei trei inculpaţi au recunoscut nuanţat faptele, femeia susţinând că a dorit să-i ofere o corecţie soţului ei, care a devenit agresiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Cei doi inculpaţi au afirmat, la rândul lor, că ei nu au vrut decât să-și lovească victima și nu să o ucidă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: crimă asupra soțului