x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Atenţie şoferi! Restricţii de circulaţie pe mai multe tronsoane de pe autostrada A1

Atenţie şoferi! Restricţii de circulaţie pe mai multe tronsoane de pe autostrada A1

10 Mai 2018   •   12:55
Atenţie şoferi! Restricţii de circulaţie pe mai multe tronsoane de pe autostrada A1

Traficul pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, pe banda a doua, între kilometrii 39 şi 36, pe sensul de mers către Capitală, este oprit joi până în jurul orei 17,00 pentru colectarea nisipului din zona mediană, anunţă Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române. 

De asemenea, pe autostrada A1 Sibiu - Deva, din cauza lucrărilor efectuate la partea carosabilă, sunt impuse joi şi vineri restricţii de circulaţie. 

Astfel, la kilometrul 335+300 de metri, pe banda de urgenţă şi pe prima bandă, pe sensul Deva către Sebeş se impun restricţii până la ora 16,00, ca urmare a unor lucrări de reparaţie a rosturilor de dilataţie a podului, iar între kilometrii 304 şi 311, pe banda de urgenţă şi pe prima bandă, pe sensul Sibiu către Deva până la ora 18,00 se efectuează reparaţii la fisurile din asfalt. 

La kilometrul 281, pe banda a doua a sensului Sebeş către Sibiu, de joi până vineri, inclusiv pe timpul nopţii, se execută lucrări de frezare şi asfaltare, în timp ce între kilometrii 282 - 281 şi 255 - 253, pe a doua bandă a sensului Sebeş către Sibiu, până la ora 18,00 se fac lucrări de reparaţii rosturi şi înlocuire parapet median. 

Între kilometrii 279 şi 278 şi la kilometrul 285, pe banda de urgenţă şi pe prima bandă a sensului Sebeş către Sibiu, până la ora 18,00, se execută lucrări de plombare a gropilor şi de reparaţii ale rosturilor. 

IGPR le recomandă conducătorilor auto să se asigure corespunzător înainte de schimbarea direcţiei de mers, să semnalizeze orice manevră şi să se încadreze din timp pe benzile libere. AGERPRES

×
Subiecte în articol: restrictii circulatie A1