x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat din Fetești s-a detonat încercând să construiască o bombă artizanală

Un bărbat din Fetești s-a detonat încercând să construiască o bombă artizanală

de Redacția Jurnalul    |    29 Mai 2024   •   21:23
Un bărbat din Fetești s-a detonat încercând să construiască o bombă artizanală

Un bărbat de 44 de ani a murit, miercur, însă din casa sa din Fetești, județul Ialomița, însă din locuință s-au auzit, anterior, zgomote puternice și a ieșit fum. Anchetatorii au găsit mai multe obiecte explozive, iar surse judiciare au declarat că bărbatul a vrut să confecționeze o bombă.

Poliția Ialomița a transmis miercuri seara că în cursul nopții trecute, polițiștii au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că din locuința unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Fetești, iese fum urmare a unui zgomot puternic, iar acesta este inconștient.

„La fața locului, s-a deplasat cu operativitate o echipă complexă de polițiști, pompieri, jandarmi și medici, care au constatat decesul bărbatului, iar în interiorul locuinței au identificat mai multe obiecte susceptibile a conține materiale pirotehnice și explozive. Cercetările se derulează sub conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive”, transmite Poliția Ialomița.

În cadrul cercetării la fața locului, au fost identificate articole pirotehnice și elemente de muniție, care au fost ridicate în condiții de siguranță și urmează a fi expertizate.

Pentru ridicarea în condiții de siguranță și investigarea materiilor explozive, au venit în sprijin specialiștii Serviciului Pirotehnic din cadrul Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informații.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că bărbatul a vrut să confecționeze o bombă artizanală și astfel s-a produs explozia în urma căreia acesta a murit.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bărbat bomba artizanala mort