x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat din Târgu Jiu, găsit împușcat în cap în mașina sa

Bărbat din Târgu Jiu, găsit împușcat în cap în mașina sa

05 Oct 2021   •   17:23
Bărbat din Târgu Jiu, găsit împușcat în cap în mașina sa

Un bărbat de 35 de ani din Târgu Jiu a fost găsit, marți, împușcat în cap, pe scaunul din dreapta a mașinii sale parcată lângă Spitalul Județean de Urgență.

Personalul medical de la UPU Târgu Jiu a anunțat polițiștii că cei de la SMURD Gorj au găsit în fața spitalului un bărbat împușcat în cap.

Bărbatul în vârstă de 35 de ani este din Târgu Jiu.

El a fost găsit în stare de inconștiență pe locul dreapta față al mașinii sale, parcate pe strada Tudor Vladimirescu, în fața Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

În mașină, polițiștii au găsit pe podeau „un dispozitiv din spectrul armelor de asomare, nesupus autorizării sau înregistrării”.

Victima a fost preluată de personalul medical de gardă pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

A fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

(sursa: Mediafax)

×