x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Elicopterul SMURD, chemat să preia un bărbat prins sub tractor

Elicopterul SMURD, chemat să preia un bărbat prins sub tractor

de Redacția Jurnalul    |    13 Mai 2023   •   14:00
Elicopterul SMURD, chemat să preia un bărbat prins sub tractor

Elicopterul SMURD Caransebeș a intervenit sâmbătă în sprijinul angajaților ISU și SAJ Hunedoara pentru transportul la spital al unui bărbat care a fost prins sub un tractor într-o zonă greu accesibilă din județul Hunedoara.

Potrivit ISU Hunedoara, sâmbătă, printr-un apel la 112 a fost anunțat un accident petrecut într-o zonă împădurită, greu accesibilă, din localitatea Nucșoara, comuna Sălașu de Sus.

Un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost prins sub tractorul pe care îl folosea la transportul de lemne.

„Urmare a răsturnării tractorului, bărbatul a suferit răni care i-ar fi putut pune viața în pericol, însă de urgență, la locul evenimentului, au fost alocate un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis ISU Hunedoara.

Echipajele au ajuns în timp util la victimă cu un autoturism de teren al unui localnic. Bărbatului i-a fost acordat primul ajutor și, având în vedere că terenul în zona respectivă este impracticabil pentru ambulanțe, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD Caransebeș.

Acesta a transportat victima la UPU Hunedoara.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bărbat tractor elicopter