x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bătaie într-un mall din Ploiești. Zeci de oameni au aruncat cu tăvi și scaune

Bătaie într-un mall din Ploiești. Zeci de oameni au aruncat cu tăvi și scaune

de Redacția Jurnalul    |    20 Mar 2023   •   10:45
Bătaie într-un mall din Ploiești. Zeci de oameni au aruncat cu tăvi și scaune
Sursa foto: antena3CNN

Mai multe persoane au aruncat cu tăvile și scaunele unii în alții, într-un mall aflat la ieșirea din Ploiești spre Valea  Prahovei. 

Aceștia au început să se certe în zona fast-food a complexului comercial, iar lucrurile au degenerat repede într-o bătaie generală, scrie antena3CNN.

Deocamdată nu se știe motivul conflictului dar s-au format două tabere, alcătuite din femei și bărbați, care și-au dat pumni și picioare. 

Unul dintre agenții de pază a încercat să oprească bătaia dar nu a reușit. 

Polițiștii de la Secția Rurală Blejoi au fost sesizați duminică, 4 martie, în jurul orei 21.00, despre un conflict între mai muți tineri, care se desfășura în interiorul unul mall din localitate.

O echipă operativă s-a deplasat la fața locului, unde a găsit doi tineri cu vârste între 20-23 de ani și un bărbat de 48 de ani, care au depus plângeri că au fost victimele unor agresiuni. 

Din cercetările polițiștilor rezultă că un tânăr de 23 de ani a fost atacat în centrul comercial de un alt tânăr de 20 de ani. Conflictului i-a căzut victimă și o tânără de 20 de ani, care a fost agresată fizic. Apoi, și un bărbat de 48 de ani a fost lovit de către un alt tânăr de 25 de ani.

Din verificările realizate de organele de ordine reiese că unul dintre tineri a arătat un obiect tăietor-înțepători în scop de intimidare, fără a lovi o altă persoană.

A doua zi, pe 5 martie, au fost reținuți pentru 24 de ore trei tineri cu vârste de 20, 23 și 25 de ani. Pe 6 martie, aceștia au fost prezentați procurorului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive, fiind dispus control judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase.

Bătaie într-un mall din Ploiești

×
Subiecte în articol: bataie mall ploiesti