Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, în jurul orei 5.40, de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din comuna Oboga, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 6 luni, este inconştient în casă.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Bobicești, care, din primele verificări, a stabilit faptul că un minor, în vârstă de 6 luni, ar fi decedat.
„În urma examinării sumare a trupului minorului, s-a constatat faptul că acesta nu prezenta urme vizibile de violență pe suprafața corpului”, transmite Poliția Olt.
Trupul bebelușului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările.
(sursa: Mediafax)