x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bilanțul pagubelor din Bistrița-Năsăud crește, 13 localități lovite de furtună

Bilanțul pagubelor din Bistrița-Năsăud crește, 13 localități lovite de furtună

20 Iun 2016   •   21:15
Bilanțul pagubelor din Bistrița-Năsăud crește, 13 localități lovite de furtună
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a remis, luni seara, o nouă informare privind pagubele produse în judeţ în urma furtunilor care s-au abătut în seara zilei de 19 iunie, totalul localităţilor afectate ajungând la 13.

Astfel, potrivit noii informări, în comuna Teaca acoperişurile de la patru case şi o fermă de animale au fost afectate, iar 43 de copaci s-au prăbuşit în urma rafalelor puternice de vânt.

În comuna Rodna, două drumuri comunale au fost afectate, cel de la Valea Vinului fiind rupt pe o distanţă de 10 metri, iar cel de la Valea Mare fiind erodat pe o distanţă de 600 metri.

În comuna Monor, unde pârâul care străbate localitatea a ieşit din matcă, situaţia la această oră arată faptul că au fost afectate 40 de gospodării (15 case şi 25 de beciuri). În plus, a fost nevoie ca locuitorii a şase case - 20 adulţi şi şapte copii - să fie evacuaţi din calea apelor, fiind cazaţi temporar la rude.

Echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa au acţionat în cursul zilei de luni în comuna Monor în sprijinul populaţiei şi continuă să se afle la faţa locului.

Potrivit bilanţului iniţial al ISU Bistriţa-Năsăud, precipitaţiile abundente şi vântul puternic au mai creat probleme în localităţile Sebiş, Petriş, Mureşenii Bârgăului, Milaş, Herina, Şieu, Cociu, Piatra Fântânele şi municipiul Bistriţa. AGERPRES

×