Traficul rutier pe DN 17, în localitatea Crainimăt din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost blocat joi după-masă în urma unui accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme, printre care se numără şi un tir şi un microbuz.
Potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Diana Pintea, circulaţia de pe DN 17 a fost deviată pe DJ 151, pentru ca şoferii să îşi poată continua drumul spre sau dinspre Bistriţa.
În urma accidentului, trei persoane au fost rănite, dar nicio victimă nu a fost încarcerată.
La locul accidentului s-au deplasat două ambulanţe şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro