x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bolnavii de rujeolă sunt păziți de poliție, la spitalul din Odorheiu Secuiesc

Bolnavii de rujeolă sunt păziți de poliție, la spitalul din Odorheiu Secuiesc

06 Iul 2017   •   12:25
Bolnavii de rujeolă sunt păziți de poliție, la spitalul din Odorheiu Secuiesc
Sursa foto: Foto: ziarharghita.ro

Peste o sută de cazuri de suspiciune de rujeolă s-au înregistrat în ultimele săptămâni la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, peste jumătate dintre ele fiind confirmate, potrivit conducerii unităţii medicale. 

În unele dintre aceste situaţii a fost solicitată intervenţia Poliţiei Locale în unitatea sanitară după ce aparţinătorii pacienţilor au comis acte de vandalism şi au agresat cadrele medicale, iar unii dintre bolnavi au plecat din spital fără acceptul medicului curant. 

Potrivit datelor furnizate de directorul de îngrijiri al Spitalului Municipal din Odorheiu Secuiesc, Fazakas Zsuzsanna, în ultima perioadă au fost internaţi 104 pacienţi cu suspiciune de rujeolă, atât din localitatea Beteşti cât şi din municipiul Odorheiu Secuiesc, toţi provenind din comunităţile de romi. 

Un număr de 72 dintre aceştia au fost deja externaţi, 54 având boala confirmată, dar fiind vindecaţi. Alţi 32 de pacienţi se află internaţi în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal, fiind posibil ca în cazul a 18 dintre ei boala să fie confirmată. 

Potrivit sursei citate, o parte dintre bolnavi suferă şi de tuse convulsivă. Majoritatea pacienţilor sunt minori, iar sugarii sunt internaţi cu mamele pentru că sunt alăptaţi. 

Managerul spitalului, Lukacs Antal, a declarat pentru AGERPRES că s-a înregistrat o situaţie excepţională, căreia i s-a făcut faţă până acum. Din cauza numărului mare de cazuri, conducerea spitalului a fost nevoită să suplimenteze numărul de paturi din secţia de boli infecţioase, iar şase dintre pacienţi au fost trimişi la Secţia de Boli Infecţioase din Miercurea Ciuc. 

Conform managerului unităţii medicale, aparţinătorii au comis acte de vandalism în spital, au vorbit urât cu cadrele medicale, iar trei dintre pacienţi au plecat acasă fără acordul medicului curant. 

Lukacs Antal a mai spus că au fost scoase geamurile din spital, 'personalul, scuipat', cadrele medicale fiind totodată epuizate întrucât nu s-au putut acorda zile libere, iar în prezent la secţia de boli infecţioase se află şi elevi de la Şcoala Tehnică Sanitară, pentru supraveghere. 

Din cauza acestor situaţii s-a cerut ajutorul Poliţiei Locale, care a instituit o patrulă permanentă în incinta spitalului, iar pacienţii care au fugit au fost readuşi la unitatea medicală. 

'Am fost solicitaţi din partea conducerii spitalului, pentru că firma (n. r. - de pază) nu poate menţine ordinea şi nici angajaţii spitalului nu mai pot face faţă, sunt ameninţaţi cu moartea, sunt aşteptaţi când merg spre casă. Poliţia Locală a intervenit şi a îndepărtat persoanele din incintă, au atras atenţia că nu mai au voie să facă vizite pentru că este carantină şi în fiecare zi suntem prezenţi în incinta spitalului cu o patrulă care, din oră în oră este acolo şi din dacă se întâmplă orice neregulă care priveşte siguranţa sau vizitatorii suntem la faţa locului ', a declarat, pentru AGERPRES, Szabolcs Laszlo, directorul executiv al Poliţiei Locale din Odorheiu Secuiesc. 

Managerul Spitalului Municipal, Lukacs Antal, a dat asigurări că situaţia este ţinută sub control şi că numărul suspiciunilor de rujeolă este în scădere. În secţia de boli infecţioase este instituită carantină, fiind interzisă vizitarea bolnavilor, iar în celelalte secţii accesul aparţinătorilor este limitat. 

Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a declarat pentru AGERPRES că 'din discuţiile şi din corespondenţa cu Direcţia de Sănătate Publică, cazurile secundare ale focarului de rujeolă din comunitatea de romi din municipiul Odorheiu Secuiesc şi din localitatea Beteşti sunt sub control'. 

Pacienţii au fost izolaţi la secţia de boli infecţioase a Spitalului Municipal din Odorheiu Secuiesc, evoluţia bolii fiind favorabilă. 

De asemenea, prefectul a mai spus că ancheta epidemiologică, aflată în curs de desfăşurare, a pus în evidenţă faptul că toţi aceşti pacienţi provin din comunităţi de romi, nefiind vaccinaţi antirujeolic. Ei nu sunt înscrişi la medicii de familie şi trăiesc în condiţii insalubre. 

Potrivit sursei citate, au fost identificaţi contacţii bolnavilor şi li s-a administrat vaccinul celor care nu erau imunizaţi. 

×