x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Botoșani - Femeie moartă după ce a băut 3 sticle cu alcool sanitar

Botoșani - Femeie moartă după ce a băut 3 sticle cu alcool sanitar

03 Mai 2017   •   13:18
Botoșani - Femeie moartă după ce a băut 3 sticle cu alcool sanitar
Sursa foto: ARHIVA

O femeie, în vârstă de 43 de ani, a fost găsită de rude în propriul pat fără suflare.

Analizele au relevat că femeia avea o alcoolemie uriașă. 

Lângă patul decedatei au fost găsite trei sticle de jumătate de litru de alcool sanitar pe care femeia le-ar fi băut.

Cadrele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru femeie și au declarat-o decedată.

În urma necropsiei s-a stabilit că femeia avea o alcoolemie de 3,8 gr/l alcool pur în sânge. 

Poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz.

Sursa: botosaninews.ro

×