x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cavalerii şi domniţele din Garda Cetăţii Deva vor defila pentru turişti

Cavalerii şi domniţele din Garda Cetăţii Deva vor defila pentru turişti

11 Mai 2018   •   12:00
Cavalerii şi domniţele din Garda Cetăţii Deva vor defila pentru turişti

Turiştii şi localnicii care se vor afla duminică în Cetatea Deva vor putea asista la defilarea cavalerilor şi domniţelor care formează Garda Cetăţii, evenimentul fiind programat pentru ora 12,00, după care va fi continuat de mai multe demonstraţii de tir cu arcul şi mânuirea spadei.

Defilarea Gărzii va avea loc pe aleile cetăţii medievale, cavalerii şi domniţele urmând să poarte straie specifice secolului al XV-lea, confecţionate după descrierile din documentele istorice ale vremii. În timpul defilării şi al antrenamentelor, turiştii se vor putea fotografia cu străjerii şi domniţele şi vor primi informaţii despre istoria cetăţii şi costumele cavalerilor.

"Echipamentul unui străjer cântăreşte aproximativ 40 de kilograme, este confecţionat în cea mai mare parte din metal şi este compus din coif, scut, armură, mănuşi şi spadă. Însemnele sigiliului Cetăţii Deva se regăsesc pe scuturile străjerilor", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Dana Golea.

Garda Cetăţii Deva a fost înfiinţată în anul 2016 şi este formată din voluntari - străjeri şi domniţe, cu vârste cuprinse între 6 ani şi 50 de ani.

În acest an, Garda Cetăţii va defila pentru turişti ori de câte ori va fi posibil, până când vremea o va permite.

Cavalerii şi domniţele vor lipsi din Cetate doar atunci când vor participa la diferite evenimente unde vor promova monumentul istoric şi municipiul Deva. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cavaleri cetatea deva