x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz bizar în România. Casă bântuită de fantome, la Giurgiu. Viaţa familiei a devenit un infern

Caz bizar în România. Casă bântuită de fantome, la Giurgiu. Viaţa familiei a devenit un infern

24 Aug 2017   •   20:45
Caz bizar în România. Casă bântuită de fantome, la Giurgiu. Viaţa familiei a devenit un infern

Oamenii spun că de patru zile obiectele din casă au început să se mişte singure, iar de fiecare dată când ies din locuinţă sunt loviţi cu pietre venite parcă de nicăieri. După ce şi Poliţia, şi preotul satului au încercat să rezolve fără succes problema, oamenii sunt tot mai convinşi că au de-a face cu o casă bântuită.

De patru zile, viaţa familiei a devenit un infern. De nicăieri, scaunele sunt trântite parcă de o forţă invizibilă, farfuriile şi paharele sunt aruncate, iar lumina se aprinde din senin. Oamenii se simt nepofitiţi în propria casă.

De fenomenele stranii nu se pot ascunde nici în curte. De fiecare dată când ies din casă, asupra lor se abate o ploaie de pietre.

Oamenii sunt disperaţi. Au cerut ajutorul poliţiştilor, care au filat casa, sperând să-l găsească pe cel care, din glumă sau din răzbunare, s-ar fi jucat cu nervii oamenilor. Chiar şi oamenii legii au fost loviţi cu pietre, fără să identifice pe cineva.

Familia e tot mai convinsă că are de-a face cu un fenomen supranatural. Pentru a scăpa de spiritele care nu le dau pace, au chemat şi un preot. Chiar şi el a fost întâmpinat... cu ostilitate.

Unii oameni cred că de vină pentru toate aceste fenomene inexplicabile este o vecină, care s-a stins în urmă cu mai multe săptămâni şi nu şi-ar fi găsit liniştea..Observator.tv


×
Subiecte în articol: fantome giurgiu