x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Centrul de donaţii şi voluntariat „Bebe de Bucureşti are hăinuţe”

Centrul de donaţii şi voluntariat „Bebe de Bucureşti are hăinuţe”

19 Iun 2020   •   11:15
Centrul de donaţii şi voluntariat „Bebe de Bucureşti are hăinuţe”

Consilierii generali au aprobat proiectul de înființare a unui Centru de donații și voluntariat, unde va fi implementat proiectul social „Bebe de București are hăinuțe”, unde vor fi sortate și igienizate haine pentru copiii care provin din medii defavorizate.

 

„Vom înființa, prin DGASMB, un Centru municipal de donații și voluntariat, unde dorim să implementăm proiectul social ”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Potrivit PMB, la acest centru vor ajunge pentru sortare și igienizare hainele colectate în centrele sociale si vor fi donate pentru copiii cu vârste între 0 și 7 ani, care provin din medii defavorizate. Beneficiarii acestui centru vor fi familiile monoparentale, familiile cu venituri sub 1.000 de lei pe membru și copiii din centrele rezidențiale sau de plasament.

„Sunt hăinuțe pe care distribuim spălate, călcate și parfumate acolo unde este cu adevărat nevoie de ele”, a mai spus Firea.

Centrul municipal de donații și voluntariat va funcționa în spațiul din Bd. Regina Elisabeta nr.75. După salubrizare și amenajare, spațiul va funcționa și ca un nou centru pentru acordarea voucherului Materna și a stimulentului pentru nou-născuți.

Primăria Capitalei mai derulează o serie de proiecte din categoria Bebe de București, prin care bucureștenii sunt încurajați să devină părinți, respectiv stimulentul pentru nou născuți, în valoare de 2.500 de lei, unde sunt până în prezent peste 51.000 de beneficiari, voucher-ul Materna, în cuantum de 2.000 lei pentru medicamente şi investigaţii medicale, cu peste 31.500 de beneficiari și programul de fertilizare in vitro, constând în sprijin financiar de până la 13.800 lei/cuplu, în care sunt înregistrate peste 2.000 de cupluri în ambele ediții.

Mediafax

×
Subiecte în articol: centru donatii copii