x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale CFR SA: 15 trenuri de călători sunt oprite în gările de pe Valea Prahovei

CFR SA: 15 trenuri de călători sunt oprite în gările de pe Valea Prahovei

31 Oct 2017   •   20:35
CFR SA: 15 trenuri de călători sunt oprite în gările de pe Valea Prahovei

Un număr de 15 trenuri de călători sunt oprite în gările de pe Valea Prahovei din cauza unei scurgeri dintr-un vagon al unui tren care transporta nitrat de amoniu, în zona gării Breaza, a anunţat vineri seara CFR SA.

"15 trenuri de călători sunt oprite în gările de pe Valea Prahovei - Comarnic, Câmpina, Valea Largă, Sinaia, Azuga, Buda, Floreşti Prahova şi Buşteni din cauza evenimentului feroviar din zona Haltei Breaza" , precizează CFR SA.

Potrivit CFR Călători, în jur de 1.500 de călători sunt afectaţi de întreruperea traficului feroviar în zona haltei Breaza, iar în jur de 1.000 se află în trenurile companiei feroviare de stat.

Populaţia din Breaza a fost evacuată, marţi seară, pe o rază de un kilometru în zona gării unde se află trenul încărcat cu nitrat de amoniu al cărui vagon fumega, pompierii deschizând containerul şi acţionând pentru inundarea acestuia, incendiul fiind localizat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, 56 de persoane au fost evacuate pe o rază de un kilometru, acestea fiind duse cu microbuze şi autospeciale ale inspectoratelor Bucureşti-Ilfov, Braşov, Dâmboviţa şi IGSU la sala de sport din localitate în vederea cazării.

Incendiul a fost localizat iar vagonul în cauză a fost decuplat, astfel că nu mai este pericol de explozie, a precizat sursa citată.

IGSU informează că peste 70 de pompieri intervin la Breaza, în sprijinul celor din Prahova intervenind şi cei de la ISU Braşov. www.agerpres.ro

×