
Într-o zi de primăvară, Marius Mangeac a ieșit la plimbare cu detectorul de metale pe un câmp din apropierea localității Letca Veche, județul Giurgiu, unde a găsit un tezaur de 1.469 de monede antice romane.
El a împărtășit experiența pe un forum dedicat arheologilor amatori.
"O frumoasă zi de sâmbătă care nu prevestea nimic din ce va urma"
„Mi-am luat detectorul și am ieșit singur, așa cum fac adesea, pentru mișcare și relaxare pe câmpuri și în păduri”, a scris acesta.
În timp ce mergea, semnalul puternic detectat de aparat i-a provocat un val de emoție. „Simțeam cum inima îmi bate destul de tare și chiar m-am gândit să mă ciupesc că să mă conving că nu sunt într-un vis”, mărturisește Marius Mangeac.
Monedele sunt denari din argint și au fost recuperate cu grijă și predate autoritților locale, după ce bărbatul a fotografiat fiecare piesă în parte.
„O frumoasă zi de sâmbătă care nu prevestea nimic din ce va urma. Nu credeam că ziua asta îmi va produce o surpriză care o să mă pună față în față cu istoria. (...) Oare cui au aparținut și pentru ce erau destinate aceste monede? Sper că într-o zi să merg cu copilul la muzeu unde să-i explic cum am avut norocul să descopăr o pagină de istorie a poporului nostru”, a povestit acesta
Estimările preliminare sarată că monedele au o vechime de peste 2.000 de an, potrivit unei declarații oferite de Mangeac publicației Fox News Digital.

O altă descoperire importantă a fost făcută anterior în comuna Breaza, unde alți pasionați au găsit o comoară similară, potrivit Antena 3 CNN.