Masca devine obligatorie în zonele aglomerate din judeţul Constanţa, inclusiv în staţiuni şi în zonele de promenadă. Măsura, care vizează reducerea riscului de răspândire a coronavirusului, a fost stabilită de membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi se aplică de sâmbătă.
În urma unei analize efectuate de reprezentanţii DSP Constanţa şi IPJ Constanţa, ca măsură care să vină în sprijinul luptei împotriva pandemiei de COVID-19, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, devine obligatorie în următoarele spaţii publice deschise: târguri, pieţe, oboare; staţii de autobuz, peroanele gărilor; curţi şi perimetre exterioare ale obiectivelor şi lăcaşurilor de cult; spaţii exterioare ale instituţiilor şi autorităţilor publice; Delfinariu, precum şi în locurile în care se desfăşoară spectacole în exterior; dar și în orice loc unde se formează aglomerări de persoane, în exterior, pe domeniul public şi nu se poate respecta distanţarea fizică recomandată de 2 metri.
Totodată, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele prezente în intervalul 18:00 – 24:00 pe faleze, în piațete și în parcuri de distracţii şi agrement.
Administratorii spațiilor sunt obligați să afișeze la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție.
(sursa: Mediafax)