x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Copiii dispăruți din Simeria, posibil în grija tatălui lor. Poliția continuă căutările

Copiii dispăruți din Simeria, posibil în grija tatălui lor. Poliția continuă căutările

de Redacția Jurnalul    |    17 Oct 2024   •   08:24
Copiii dispăruți din Simeria, posibil în grija tatălui lor. Poliția continuă căutările

Cazul celor trei copii pierduți de bonă în județul Hunedoara a luat o nouă întorsătură. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, există informații că aceștia s-ar afla alături de tatăl lor.

„În legătură cu cazul celor trei copii dispăruți din localitatea Simeria, polițiștii continuă cercetările în vederea identificării acestora. În cursul nopții trecute, polițiștii au reintrat în contact cu tatăl copiilor, cel care a și semnalat dispariția celor trei (la data de 14 octombrie a.c.,) și au fost obținute informații cu privire la faptul că cei trei copii s-ar afla alături de tatăl lor”, transmite IPJ Hunedoara.

Continuă cercetările pentru stabilirea locației în care sunt cei trei alături de tatăl lor și a luării măsurilor care se impun.

„IPJ Hunedoara nu exclude nicio ipoteză de lucru în acest moment și tratează cazul cu maximă prioritate”, adaugă sursa citată.

Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, erau supravegheaţi de o bonă când au fost daţi dispăruţi în satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: simeria copii disparuti politia