x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Corupție: Percheziții la mai multe puncte de trecere a frontierei!

Corupție: Percheziții la mai multe puncte de trecere a frontierei!

de Redacția Jurnalul    |    17 Ian 2023   •   10:15
Corupție: Percheziții la mai multe puncte de trecere a frontierei!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, în coordonare cu autorități judiciare din Republica Moldova, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție la tranzitarea unor puncte de frontieră.

În cursul zilei de 17 ianuarie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 31 locații situate pe raza județelor Iași, Vaslui, Botoșani, Galați, Neamț și Bihor din care cinci sunt puncte de trecere a frontierei, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice, precizează DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: coruptie perchezitii