x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cozi de zece kilometri de tiruri care aşteaptă ieşirea din România prin PTF Giurgiu-Ruse, pe DN 5

Cozi de zece kilometri de tiruri care aşteaptă ieşirea din România prin PTF Giurgiu-Ruse, pe DN 5

04 Dec 2019   •   14:21
Cozi de zece kilometri de tiruri care aşteaptă ieşirea din România prin PTF Giurgiu-Ruse, pe DN 5

TIR-urile care aşteaptă la ieşirea din România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, formează cozi de aproximativ zece kilometri pe prima bandă de mers a DN 5, timpul de aşteptare pentru camioanele care ajung în zona de control fiind de 70 de minute.

Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, timpul de aşteptare este mare deoarece "CNAIR schimbă tonetele de control, cântărire şi taxare".

TIR-urile care vor să treacă prin PTF Giurgiu-Ruse staţionează în zona frontierei, la intrarea în municipiul Giurgiu, putând fi văzute până în dreptul localităţii Daia, la aproximativ zece kilometri de oraş.

Traficul este dirijat de trei echipaje de poliţie postate pe DN 5 şi la intrarea în municipiu care permit deplasarea camioanelor eşalonat, câte 10-15 odată pentru a nu se crea aglomeraţie în frontieră şi pentru a nu se bloca circulaţia pe drumul naţional şi la intrarea în Giurgiu, dar şi în localităţile învecinate, Remuş, Cetatea, Frăteşti.

"Aici e mereu coadă, de doi-trei ani aşa se întâmplă periodic, ba se fac reparaţii la pod de către partea bulgară, ba de partea română, ba nu funcţionează sistemul informatic în partea bulgară, ba nu funcţionează sistemul de cântărire în partea română, parcă e o întrecere aici", a declarat, un şofer care are de efectuat un transport spre Grecia.

Potrivit site-ului IGPF, timpul de aşteptare pentru TIR-urile care ies din România este de 70 de minute şi pentru cele care intră în România este de 40 de minute, iar pentru autoturisme timpul de aşteptare este de 20 de minute atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară. AGERPRES 

×