x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat găsit mort într-o locuință din Zărnești. Suspectul, arestat preventiv

Bărbat găsit mort într-o locuință din Zărnești. Suspectul, arestat preventiv

de Redacția Jurnalul    |    12 Oct 2024   •   18:40
Bărbat găsit mort într-o locuință din Zărnești. Suspectul, arestat preventiv

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Brașov fac cercetări în cadrul unui dosar penal, în care o persoană a fost arestată preventiv pentru „loviri sau vătămari cauzatoare de moarte”, informează IPJ Brașov.

Inițial, pe 4 octombrie, Poliția Zărnești a fost sesizată cu privire la faptul că, într-o locuință din oraș, un bărbat ar fi în stare de inconștiență.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au găsit un bărbat de 65 de ani, decedat.

Cercetările au fost continuate de polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale Brașov, care, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brasov, au identificat un bărbat de 47 de ani, bănuit că, în urma unui conflict, ar fi agresat victima, lovind-o pe aceasta „cu un obiect contondent”, care ar fi dus la deces, anunță, de asemenea, IPJ Brașov.

Vineri, polițiștii au percheziționat trei locuințe din orașul Zărnești, printre care și pe cea a suspectului, de unde au fost ridicate mai multe probe.

Bărbatul a fost reținut și dus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: crima brasov ipj brasov