x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Descoperire macabră în Giurgiu. Un cadavru ars a fost găsit pe marginea drumului

Descoperire macabră în Giurgiu. Un cadavru ars a fost găsit pe marginea drumului

31 Oct 2020   •   19:31
Descoperire macabră în Giurgiu. Un cadavru ars a fost găsit pe marginea drumului

Cadavrul ars al unei femei a fost găsit între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor din județul Giurgiu. Acesta fusese mistuit de flăcări în proporție de 90%.

"La data de 30 octombrie, ora 22,30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 4 Ghimpaţi au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către o persoană, cu privire la faptul că pe DN 6, între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor este un incendiu, iar în urma intervenţiei a fost observat cadavrul unei persoane.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, condusă de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care a identificat un cadavru de sex feminin carbonizat în procent de 90%", se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Giurgiu.

Urmează efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei decesului.

"Referitor la cazul înregistrat azi-noapte, pe DN 6, între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor, precizăm faptul că la faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul Gărzii de Intervenţie Mihăileşti, dar pompierii nu au mai intervenit deoarece, la sosirea acestora, incendiul fusese deja stins, iar autorităţile competente desfăşurau activităţi specifice", a transmis ISU Giurgiu. 

×
Subiecte în articol: incendiui cadavru ars giurgiu