x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi bărbaţi din comuna Roşiile, victime ale unui taur dezlănţuit

Doi bărbaţi din comuna Roşiile, victime ale unui taur dezlănţuit

11 Noi 2015   •   15:18
Doi bărbaţi din comuna Roşiile, victime ale unui taur dezlănţuit

Un bărbat de 75 de ani, din comuna vâlceană Roşiile, a fost, miercuri, omorât de un taur, după ce, anterior, animalul îl rănise grav pe fiul acestuia. Vasile Pasăre, de 40 de ani, a fost grav rănit, fiind transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Craiova.

Potrivit martorilor oculari, taurul, care aparţinea familiei Pasăre, mai întâi l-a lovit pe bărbatul de 40 de ani, în momentul în care era desjugat.

"Animalul era folosit de proprietari şi la muncile agricole. După ce au adus căruţa în curte şi au vrut să-l dezlege, a devenit agresiv şi primul lovit a fost Vasile Pasăre. Acesta a primit mai multe lovituri în claviculă şi în zona femurală. Sătenii au reuşit să scoată omul din curte, s-a sunat la 112 şi au venit cei de la SMURD. Între timp a fost alertat şi un elicopter de la Craiova. Din păcate, imediat după ce bărbatul a fost urcat în elicopter, tatăl acestuia s-a dus să lege taurul şi animalul s-a smucit şi l-a omorât pe loc. Pentru Gheorghe Pasăre nu s-a mai putut face nimic", a declarat pentru AGERPRES primarul din Roşiile, Ştefan Marinescu.

Poliţia ajunsă la faţa locului a discutat cu martorii, efectuând primele cercetări cu privire la acest eveniment.

"Putem spune că este o moarte suspectă, doi bărbaţi au fost victimele acestui animal. După discuţiile cu martorii oculari şi după primele verificări, s-a constat că animalul avea o stare vizibilă de agitaţie. S-a decis tranchilizarea lui. Numai că cei care se ocupau cu acest lucru întârziau şi în consecinţă autorităţile publice şi medicul veterinar au decis sacrificarea acestui animal, fiind considerat pericol pentru săteni", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Taurul a fost împuşcat de paznicul de vânătoare din comună, iar poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

×