x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi foști deținuți își păzesc foștii colegi de celulă în penitenciarul Botoșani

Doi foști deținuți își păzesc foștii colegi de celulă în penitenciarul Botoșani

01 Iun 2017   •   14:14
Doi foști deținuți își păzesc foștii colegi de celulă în penitenciarul Botoșani

La Penitenciarul Botoşani, acolo unde în urma concursurilor organizate pentru ocuparea posturilor vacante au ajuns să promoveze doi tineri care au stat încarceraţi în unitatea de detenţie.

Cei doi au fost arestaţi preventiv pe perioada unui proces penal pentru consum şi trafic de stupefiante şi după ce au ieşit din puşcărie s-au înscris la concursul pentru ocuparea a două posturi de agent operativ.

Acest fapt i-a mirat şi pe unii angajaţi ai unităţii de detenţie, în condiţiile în care la încadrarea celor doi şi în perioada de practică, foşti colegi de-ai lor de celulă erau încă încarceraţi. Practic cei doi au ajuns să îşi păzească foşti colegi cu care au împărţit celulele.

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor spun că toate concursurile de încadrare s-au desfăşurat în termenii legali.

„Referitor la aspectul semnalat, vă informăm că, la concursul de ocupare din sursă externă a unor funcții de agent operativ, au participat candidați asupra cărora a fost aplicată una dintre măsurile preventive privative de libertate prevăzute de lege. Precizăm însă faptul că, în situația aplicării unei asemenea măsuri preventive, în cauze care, în final, au fost soluționate prin una dintre formele de închidere a urmăririi penale (clasare, scoatere de sub urmărire penală, respectiv încetarea urmăririi penale), nu poate fi reținută săvârșirea unei infracțiuni, în perspectiva prevederilor art. 25 lit. e din O.M.J. 2478/C/2010. Acest aspect rezultă clar potrivit art. 15 Cod penal, conform căruia, „infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă unei persoane care a săvârșit-o”, respectiv, „infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale”, ori, în cazurile menționate, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, nu se pune problema săvârșirii vreunei infracțiuni”,

×