x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Două persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren, în Sălaj

Două persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren, în Sălaj

05 Iun 2019   •   11:35
Două persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren, în Sălaj

Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren în zona localităţii Lompirt, victimele fiind conştiente şi fără traumatisme majore.

"Din accidentul produs pe trecerea la nivel cu cale ferată DJ 110B, localitatea Lompirt, au rezultat două victime conştiente, fără traumatisme majore. O victimă, o femeie, de aproximativ 70 ani, a fost preluată de SMURD Sărmăşag, iar a doua victimă, un bărbat de aproximativ 72 ani, a fost preluată de unitatea de Terapie Intensivă Mobilă Zalău. Acestora li se acordă primele îngrijiri medicale", se arată într-o informare de presă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.

Potrivit sursei citate, la accidentul de la Lompirt au intervenit Detaşamentul de pompieri Zalău şi pompierii de la punctul de lucru Sărmăşag. AGERPRES

×