x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Două persoane, salvate de pompieri, după ce au căzut într-o prăpastie în Defileul Jiului

Două persoane, salvate de pompieri, după ce au căzut într-o prăpastie în Defileul Jiului

de Redacția Jurnalul    |    20 Iul 2025   •   22:40
Două persoane, salvate de pompieri, după ce au căzut într-o prăpastie în Defileul Jiului

Pompierii din cadrul ISU Hunedoara au intervenit de urgență, duminică seară, pentru salvarea a două persoane care au căzut într-o prăpastie de aproximativ 30-40 de metri în Defileul Jiului, informează instituția printr-un comunicat.

Potrivit reprezentanților ISU Hunedoara, salvatorii au fost alertați prin apel 112, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, în sprijin fiind solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Cele două persoane, un bărbat și o femeie, au căzut de la o înălțime de aproximativ 30-40 de metri până pe malul Jiului. Femeia prezenta răni ușoare și un atac de panică, iar bărbatul multiple traumatisme, fiind imobilizat și transportat în siguranță cu ajutorul salvatorilor.

Intervenția a fost dificilă din cauza terenului accidentat și a accesului dificil, iar ulterior victimele au fost transportate la spitalul din Petroșani pentru investigații și tratament de specialitate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: defileul jiului ISU Hunedoara