x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Dramă în Maramureș: Un bărbat a murit în trenul Baia Mare – București, după ce i s-a făcut rău

Dramă în Maramureș: Un bărbat a murit în trenul Baia Mare – București, după ce i s-a făcut rău

06 Feb 2022   •   11:00
Dramă în Maramureș: Un bărbat a murit în trenul Baia Mare – București, după ce i s-a făcut rău

Un bărbat de 68 de ani a murit într-un tren care circula între Baia Mare și București. Anunțul a fost făcut duminică, de către Poliția Maramureș.

Polițiștii Biroului Județean de Transporturi Maramureș au fost sesizați sâmbătă după-amiază că în vagonul unui tren care circula între Baia Mare și București un bărbat se simte rău.

Polițiștii și un echipaj SMURD au mers acolo, iar medicii i-au făcut manevre de resuscitare bărbatului, fără succes însă.

Echipajul medical a constatat decesul bărbatului de 68 de ani din Berchezoaia, județul Maramureș.

Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morga spitalului pentru necropsie.

Trenul în care a fost găsit bărbatul a staționat la fața locului 40 de minute.

×