x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Explozie urmată de incendiu la o brutărie din Pașcani. Un bloc a fost evacuat

Explozie urmată de incendiu la o brutărie din Pașcani. Un bloc a fost evacuat

de Redacția Jurnalul    |    28 Aug 2023   •   08:07
Explozie urmată de incendiu la o brutărie din Pașcani. Un bloc a fost evacuat

Autoritățile din Pașcani, județul Iași, sunt în alertă, luni dimineața, după o explozie urmată de incendiu la o brutărie / pizzerie din Pașcani, unde, în interior se aflau două butelii de GPL cu capacitate de 60-70 de litri fiecare. Un bloc din apropiere a fost evacuat.

Potrivit ISU Iași, explozia a fost urmată de incendiu la brutaria/pizzeria Karin din Pașcani.

„În interior se află două butelii de GPL, cu capacitatea de 60-70 de litri fiecare. Echipajele au ajuns la locul intervenției, în interior se află doar proprietarul care este conștient, cu arsuri la o mână și la nivelul feței”, transmite ISU Iași.

Au intervenit 4 autospeciale de intervenție și stingere, o autospecială transport victime multiple, două echipaje de prim ajutor calificat, două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași.

La ora transmiterii știrii, incendiul a fost lichidat și se acționează pentru răcirea buteliilor.

În apropiere se află un bloc de locuințe (la 6-7 metri distanță), iar pompierii au acționat pentru evacuarea locatarilor din bloc.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: explozie incendiu bloc