x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Polițiști loviți de o femeie băută la Călărași

Polițiști loviți de o femeie băută la Călărași

de Redacția Jurnalul    |    15 Ian 2023   •   08:11
Polițiști loviți de o femeie băută la Călărași

O femeie a lovit cu palma și cu piciorul doi polițiști și autospeciala de Poliție în timpul unui scandal izbucnit într-un sat din județul Călărași.

Potrivit IPJ Călărași, sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gara în timp ce se aflau în satul Răzvani, au întâlnit un grup de persoane. Oamenii se aflau pe mijlocul șoselei și în momentul în care autospeciala s-a apropiat, din grup a iesit o femeie care a lovit cu palma geamul portierei din stânga al autospecialei de Poliție.

Un agent de poliție a deschis portiera moment în care femeia, aflată într-o stare vădită de ebrietate, l-a lovit cu pumnul în față. Imediat la fața locului s-au adunat mai multe persoane, rude ale femeii, polițiștii solicitând sprijinul colegilor

Femeia a fost imobilizată, iar în timpul introducerii în autospecială un alt agent de poliție a fost lovit de aceasta cu piciorul în zona umărului, au mai relatat agenții. În timpul intervenției a fost folosit spray-ul iritant lacrimogen.

Femeia și un bărbat au fost duși la sediul Poliției Orașului Lehliu Gară. De asemenea, a fost sesizat Parchetul de pe langă Judecătoria Lehliu Gară, procurorul dispunând efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior fiind arestați preventiv pentru 30 de zile, a precizat IPJ Călărași.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politisti agresiune