x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie cu cetăţenie română şi ucraineană a fost prinsă la frontieră cu sume mari de bani

O femeie cu cetăţenie română şi ucraineană a fost prinsă la frontieră cu sume mari de bani

de Redacția Jurnalul    |    14 Ian 2023   •   17:40
O femeie cu cetăţenie română şi ucraineană a fost prinsă la frontieră cu sume mari de bani

Sume importante de bani, în lei şi valută, au fost descoperite, sâmbătă, de poliţiştii de frontieră de la Vama Siret, într-o maşină condusă de o femeie cu dublă cetăţenie, română şi ucraineană.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, sâmbătă, în timpul unor misiuni de supraveghere şi control, un echipaj mobil din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret a oprit în trafic, pe DN 2, la aproximativ 700 de metri de PTF Siret, pentru control un mijloc de transport înmatriculat în Ucraina, condus de către o femeie cu dublă cetăţenie româno-ucraineană.
 
"În urma unui control specific, au fost descoperite 30.000 de lire sterline, 60.000 de euro şi 25.917 lei, despre care femeia a declarat că-i apaţin, dar nu deţine dovada declarării în vamă", transmite Poliţia de Frontieră.
 
Persoanele din vehicul, mijlocul de transport şi sumele în lei şi valută, au fost înaintate către Biroul Vamal Siret, pentru aplicarea măsurilor legale ce se impun.

×
Subiecte în articol: femeie frontieră bani