x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie lângă Lacul Morii din Bucureşti. O femeie care alerga pe o alee a fost omorâtă de o haită de câini

Tragedie lângă Lacul Morii din Bucureşti. O femeie care alerga pe o alee a fost omorâtă de o haită de câini

de Redacția Jurnalul    |    21 Ian 2023   •   11:24
Tragedie lângă Lacul Morii din Bucureşti. O femeie care alerga pe o alee a fost omorâtă de o haită de câini

O femeie de 44 de ani care alerga lângă Lacul Morii din Bucureşti, în această dimineaţă, a fost omorâtă de o haită de câini, anunță Antena 3 CNN.

"Astăzi, 21 ianuarie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că o persoană care alerga în zona unui lac, din Sectorul 6, ar fi fost mușcată de câini.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Conform unor surse Antena 3 CNN, victima ar mai fi fost atacată de câini pe malul Lacului Morii în aprilie 2022.

O femeie care alerga lângă Lacul Morii din Bucureşti a fost omorâtă de o haită de câini

„O femeie care făcea jogging în zona Lacul Morii a fost omorâtă de o haită de câini azi. Anul trecut, aceeaşi femeie a fost atacată în aceeaşi zonă şi atunci a fost salvată de doi biciclişti. A ajuns la spital cu răni multiple, inclusiv la cap, şi a fost nevoie să fie operată. Un an mai târziu, medicii nu au mai putut face nimic pentru ea.

Şi acum partea şi mai şocantă. După atacul de anul trecut, autoritățile s-au dus în zonă să ia câinii. Au reuşit să prindă şapte. Pe cel de-al optulea, PROPRIETARUL a refuzat să îl predea. Proprietarul.

În acelaşi timp, s-au înregistrat sesizări legate de faptul că unii proprietari de câini din zonă îşi lasă câinii să colinde pe domeniul public.

Sigur, maidanezii pot fi agresivi. Dar problema, în momentul de față, nu sunt maidanezii. Problema o reprezintă semi-proprietarii de câini. Adică acei indivizi care au senzația că domeniul public e curtea lu' mamaia şi nu îşi asumă tot ce înseamnă animalul lor, inclusiv lesa şi botnița, în cazurile cerute de lege”, a scris Maria Ruxandra Burcescu.

 

×
Subiecte în articol: lacul morii muscat de caine