x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Festivalul Cartofului a strâns zeci de bucătari amatori. Ce minunății au gătit cu această ocazie

Festivalul Cartofului a strâns zeci de bucătari amatori. Ce minunății au gătit cu această ocazie

01 Aug 2015   •   19:37
Festivalul Cartofului a strâns zeci de bucătari amatori. Ce minunății au gătit cu această ocazie
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Zeci de bucătari amatori s-au întrecut sâmbătă la Festivalul Cartofului, eveniment tradiţional inclus în programul Zilelor municipiului Miercurea Ciuc.

Parcul Central din Miercurea Ciuc s-a transformat într-o imensă bucătărie, în care cele 50 de echipe participante la festival şi-au amplasat 'cartierele generale' şi şi-au pus la bătaie imaginaţia, pentru a găti cele mai bune reţete cu cartofi.

Bucătarii înscrişi în concurs au fost aleşi locali, şefi de instituţii, jurnalişti, sportivi, fotografi sau reprezentanţi ai unor societăţi comerciale din Miercurea Ciuc.

Dacă unii dintre concurenţi au ales să gătească tradiţionalul gulaş cu cartofi sau tocăniţă de cartofi cu carne şi legume, alţii au decis să fie mai creativi şi să surprindă juriul cu diverse reţete speciale.

Una dintre echipe a preparat o tocană de cartofi cu carne de cerb şi trufe negre, cu 12 feluri de condimente, în vreme ce o alta a gătit o 'tocăniţă cu de toate'', adică trei feluri de carne, zece feluri de legume şi...foarte mult suflet.

''Tocana de cartofi e tocană de cartofi, are o reţetă care trebuie respectată. Diferenţa constă în faptul că sufletul fiecărui este introdus în acea mâncare şi cine are sufletul mai bogat şi mai blând va fi cel câştigător', a dezvăluit unul dintre concurenţi.

La fel ca în fiecare an, la festival au participat şi deputaţii Korodi Attila şi Tannczos Barna, care au pregătit o supă cremă de cartofi şi un preparat asemănător cu gnochi, asezonat cu diverse sosuri. Aceştia au declarat că au vrut să facă ''o demonstraţie a influenţei bucătăriei franţuzeşti şi italiene asupra cartofului secuiesc', preparatele fiind servite, evident, alături de un pahar de palincă.

Şeful de cabinet al prefectului Harghitei, Adrian Pănescu, a condus pentru al zecelea an consecutiv echipa Phoenix, care a pregătit un gulaş haiducesc, cu carne de mânzat şi hribi.

''Gulaşul nostru haiducesc are ca ingrediente de bază carne de mânzat, foarte multe legume din grădina proprie şi hribii, pe care i-am gonit din munţi, să-i salvăm de urşi, i-am apropiat de ceaun şi mâncarea e gata', a spus Adrian Pănescu.

O altă echipă 'veterană' la Festivalul cartofului este cea a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita, care în fiecare an îşi schimbă numele. În acest an, membrii echipei au decis să se numească Minions, la sugestia copiilor lor şi au purtat tricouri cu chipurile personajelor din respectivele desenele animate.

'Suntem echipa Minions, după desenul animat recent lansat. Ne-am denumit aşa din cauza copiilor noştri care adoră desenul animat respectiv şi cărora le vom dona ulterior tricourile pentru a le folosi drept pijamale.Tocăniţa se numeşte tocăniţă de Minions, adică tot felul de chestii grase, rotunde, tăiate mărunt şi băgate în ceaun şi condimentate pe măsură. Din păcate, reţeta nu este disponibilă în scris, pentru că ar fi fost într-un limbaj de neînţeles şi am preferat să nu o transcriem ci pur şi simplu, fiecare vorbind pe limba lui, am încercat să combinăm gusturile şi să iasă ceva ce sperăm că va plăcea la toată lumea', a spus Tiberiu Pănescu, şeful AJOFM Harghita.

Festivalul cartofului a reunit, în acest an, un număr foarte mare de participanţi, dar şi de spectatori, atmosfera fiind întreţinută de muzică populară sau jazz. Evenimentul este unul foarte iubit, în care se leagă prietenii iar rivalităţile dispar, iar la final cei mai câştigaţi sunt cei care gustă din diversele preparate cu cartofi.

'Eu mă bucur că sunt foarte, foarte mulţi participanţi, dar m-aş bucura şi dacă ar fi numai zece echipe. Pentru că fiecare echipă e o familie mai mică şi în general suntem o familie mare. Aceasta e esenţa Festivalului Cartofului, ca să fim împreună, să fim fericiţi, să ne distrăm şi să fim mândri că suntem cetăţenii urbei', a declarat viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Fuleki Zoltan. agerpres.ro

×