x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Flutur: Căutăm soluţii pentru relocarea birourilor afectate de intervenţia la incendiul din CJ şi Prefectură

Flutur: Căutăm soluţii pentru relocarea birourilor afectate de intervenţia la incendiul din CJ şi Prefectură

06 Mar 2021   •   14:30
Flutur: Căutăm soluţii pentru relocarea birourilor afectate de intervenţia la incendiul din CJ şi Prefectură

Pompierii lucrează la lichidarea incendiului izbucnit, sâmbătă, la mansarda Palatului Administrativ din Suceava, iar o comisie se organizează la faţa locului pentru evalua pagubele produse la clădirea de patrimoniu, ''cea mai importantă'' din Suceava, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) , Gheorghe Flutur.

''Suntem în proces de stingere a acestui incendiu. Îmi pare extraordinar de rău de ceea ce s-a întâmplat. O clădire de patrimoniu din 1902, cea mai importantă clădire din Suceava. Trebuie să vă spun că am ajuns şi eu de la Gura Humorului în jumătate de oră aici. Ne-am mobilizat. Nu sunt victime. S-au făcut cordoane. La 3 minute au venit pompierii cu o scară şi au venit autospecialele de stingere. Acum ne organizăm cu o comisie pentru evaluarea exactă a pagubelor. E o mansardă de aproape 2.000 de metri pătraţi arsă. Nu ştim şi aici specialiştii vor spune care este cauza'', a spus Flutur.

Potrivit lui Flutur, mansarda a fost reabilitată în anul 2015, avea autorizaţie ISU şi în prezent se caută soluţii pentru relocarea birourilor din CJ şi Prefectură ce au fost afectate de intervenţia pentru stingerea incendiului. scrie AGERPRES

''Mansarda a fost modernizată în 2015. Există autorizaţie de la ISU. Încercăm să limităm pagubele. Ne pregătim cu toată lumea de aici să vedem ce soluţii vom avea, că probabil va trebui să relocăm o parte din birourile Consiliului Judeţean şi ale Prefecturii Suceava (...) A fost o problemă grea legată de lemnul din mansardă şi tabla, pentru că acolo s-a încins căldură foarte mare şi până nu s-a spart tabla ca să poată să evacueze nu putea să se localizeze acest incendiu (...) Avea senzori de fum, ştiu că au fost verificaţi, se verifică la şase luni (...) Există mai mulţi hidranţi aici în jurul Palatului Administrativ, nu există această problemă'', a spus Flutur.

Totodată, preşedintele CJ Suceava a spus că a vorbit cu ministrul de Interne, Lucian Bode, care s-a oferit să acorde tot sprijinul necesar în caz de nevoie.

''Am discutat cu ministrul de Interne şi ne-am ţinut la curent cu toată evoluţia. M-a întrebat dacă mai am nevoie de sprijin şi să vedem imediat să facem o evaluare, pentru că va trebui să trecem la acoperire. Este clădire de patrimoniu şi va trebui să salvăm această clădire foarte repede. E şi Inspecţia de Stat în Construcţii. Să ia toată lumea măsuri în dreptul lor, fiecare de ceea ce răspunde'', a spus Flutur.

Palatul Administrativ din Suceava a fost construit între anii 1903-1904, în perioada conducerii administraţiei oraşului de către primarul Franz Des Loges.

Clădirea urma să adăpostească administraţia orăşenească a Sucevei, proiectul clădirii fiind realizat de arhitectul vienez Peter Paul Brang (1852-1925).

După finalizarea construcţiei noului edificiu, Primăria oraşului Suceava s-a mutat, în decembrie 1904, în Palatul Administrativ.

În această clădire au fost găzduite poliţia oraşului, casa de economii şi muzeul de istorie, iar în perioada interbelică şi Societatea "Ciprian Porumbescu".

Edificiul administrativ al oraşului a fost folosit şi de pompieri, care au amenajat în turnul central o cameră de observare a incendiilor.

Clădirea avea iniţial forma literei "L", având în curte un grajd, remiza de pompieri şi remiza de trăsuri.

După instaurarea regimului comunist în România, în 1944, în clădirea fostei primării au fost instalate Consiliul Popular Judeţean Suceava, Comitetul Judeţean Suceava al PCR şi Comitetul Judeţean Suceava al UTC.

În anii '60, autorităţile judeţene au demolat construcţiile anexe din curte şi au construit în stil baroc un corp care a închis întregul ansamblu, dându-i o formă dreptunghiulară, iar cu această ocazie au fost renovate faţadele cu tencuieli în praf de piatră şi mozaic şi s-a amplasat o frescă cu tematică istorică pe perele holului central.

Din 1990, în Palatul Administrativ din Suceava se află sediul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean, iar din 2004 clădirea a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava.

În anul 2006, clădirea Palatului Administrativ din Suceava a suferit lucrări de reparaţii capitale.

×
Subiecte în articol: gheorghe flutur