x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Focar de coronavirus la Turda. 15 persoane infectate după participarea la o adunare religioasă

Focar de coronavirus la Turda. 15 persoane infectate după participarea la o adunare religioasă

21 Iul 2020   •   09:37
Focar de coronavirus la Turda. 15 persoane infectate după participarea la o adunare religioasă

Un focar de COVID-19 a fost descoperit în orașul Turda, județul Cluj, unde 15 persoane au fost depistate cu coronavirus.

Primarul Cristian Matei anunță că focarul a fost localizat doar într-o comunitate de pe strada Margaretelor.

Toate persoanele depistate pozitiv au participat săptămâna trecută la o adunare religioasă care a avut loc pe acea stradă, astfel că s-a dispus și dezinfectarea sălii în care a avut loc adunarea.

„Recomandăm cetățenilor să evite contactul cu această zonă și să respecte cu strictețe măsurile de igienă și de distanțare socială. Este important ca populația să înțeleagă că ne confruntăm cu un real pericol și luăm toate măsurile necesare pentru a evita răspândirea virusului în alte zone din oraș”, a spus primarul.

Poliția patrulează permanent în zonă, iar asistentul social, asistentul comunitar și mediatorul sanitar sunt în teren, în mijlocul comunității.

Se fac în continuare teste la toate persoanele care au avut contact cu cei depistați pozitiv și este în curs o anchetă epidemiologică a DSP Cluj.

Toți membrii comunității de pe strada Margaretelor au primit gratuit măști de protecție.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: focar COVID turda