x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Furtună în Giurgiu: Acoperişuri smulse de vânt, case şi străzi inundate, copaci şi doborâţi de ploaie şi grindină

Furtună în Giurgiu: Acoperişuri smulse de vânt, case şi străzi inundate, copaci şi doborâţi de ploaie şi grindină

03 Iul 2017   •   09:58
Furtună în Giurgiu: Acoperişuri smulse de vânt, case şi străzi inundate, copaci şi doborâţi de ploaie şi grindină
Sursa foto: Andesign101/Getty Images/iStockphoto

Acoperişuri smulse, stâlpi de energie electrică şi copaci dărâmaţi pe carosabil, drumuri, case şi grădini inundate sunt bilanţul intevenţiilor ISU Giurgiu în urma ploii însoţite de vijelie şi a grindinei înregistrate în noaptea de duminică spre luni în judeţul Giurgiu.

"Angajaţii ISU au foarte multe intervenţii în desfăşurare, astfel, încă de azi noapte (luni-n.r.), de la 3:15, când a început vijelia au fost solicitaţi să intervină în municipiul Giurgiu după ce acoperişul unui bloc de pe bulevardul Bucureşti a fost smuls de vânt, strada Tineretului din municipiul Giurgiu, în dreptul şcolii numărul zece, a fost inundată, un stâlp de energie electrică a căzut pe carosabil pe o stradă, iar o casă în localitatea Daia a fost inundată şi trei copaci au căzut pe carosabil pe DJ 503 A", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.

Potrivit acestuia, "din fericire, nu există victime şi, până în prezent, nu au fost raportate localităţi fără energie electrică".

Judeţul Giurgiu se află, după codul roşu de caniculă, sub cod portocaliu de descărcări electrice şi grindină de medii dimensiuni.

Grindina de dimensiunile unui ou de porumbel a căzut în municipiul Giurgiu şi, în câteva minute, a format un adevărat covor de gheaţă. În zonele rurale din apropiere, a distrus viile, copaci, ale căror fructe au căzut la pământ, precum şi solariile şi culturile de porumb şi roşii, autorităţile urmând să evalueze în perioada următoare pagubele. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: furtuna