Un adolescent de 15 ani a murit, iar alte trei persoane au ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, în urma unui accident petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN26, în apropierea localităţii Vânători.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, Crina Dragu, un tânăr de 20 ani aflat la volanul unei maşini nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, iar autoturismul a derapat, a ieşit în decor şi a lovit o buturugă de pe marginea şoselei.
În urma impactului, pasagerul din dreapta, un adolescent de 15 ani, a murit. Şoferul, dar şi două fete de 15 şi 17 ani, aflate pe bancheta din spate a maşinii, au fost transportaţi în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. AGERPRES/