x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale A încetat din viață un cunoscut medic piteștean

A încetat din viață un cunoscut medic piteștean

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2023   •   17:53
A încetat din viață un cunoscut medic piteștean
Sursa foto: Facebook Spitalul Județean de Urgență Pitești

Gheorghe Frătoaica, unul dintre cei mai cunoscuți urgentiști ai Argeșului, a părăsit sistemul medical, după lupta grea purtată în ultimii ani cu o boală nemiloasă, anunță Spitalului Județean de Urgență Pitești, pe pagina sa de Facebook.

„Fost medic militar, Gheorghe Fratoiaca a deținut un timp funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești (SJUP). Acesta va rămâne, însă, pentru toți cei care l-au cunoscut un luptător, un familist, un coleg de excepție, omul din linia întâi care și-a dedicat viața semenilor săi. Conducerea SJUP transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate.

Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule doctor!”, se mai arată în postare.

Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face începând de azi, 04.06.2023, de la ora 13:00, când corpul neînsuflețit va fi depus la Capela din incinta Cimitirului Militar Sf. Gheorghe Pitești.

Pentru a-l însoți pe ultimul drum, plecarea cortegiului spre biserică va fi marți, 06.06.2023, începând cu ora 12.00. Slujba de înmormântare va avea loc la biserica militară Sfinții Mihail și Gavril din incinta Unității Militare 01261 Pitești (Școala de tancuri).

 

×
Subiecte în articol: Gheorghe Frătoaica moarte