x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Giurgiu: Coadă de tiruri la frontieră, în lungime de aproximativ patru kilometri

Giurgiu: Coadă de tiruri la frontieră, în lungime de aproximativ patru kilometri

28 Noi 2017   •   14:44
Giurgiu: Coadă de tiruri la frontieră, în lungime de aproximativ patru kilometri

Purtătorul de cuvânt al ITPF Giurgiu, Dănuţ Cazacu, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că tirurile care aşteaptă trecerea frontierei spre Bulgaria prin PTF Giurgiu-Ruse formează o coloană în lungime de aproximativ patru kilometri, timpul de aşteptare fiind de aproximativ 20 de minute, fiind deschise circulaţiei toate cele trei artere de circulaţie la ieşirea din ţară. 

"Vin foarte multe camioane, cele mai multe au sosit începând din această dimineaţă, dar poliţiştii de frontieră lucrează la foc continuu şi sunt deschise toate cele trei artere de circulaţie la ieşirea din ţară, timpul de aşteptare în frontieră fiind de aproximativ 20 de minute", a declarat pentru AGERPRES, Dănuţ Cazacu. 

El a spus că personalul la frontieră este suplimentat "acolo unde este necesar". 

Conform reprezentantului ITPF Giurgiu, tirurile sunt dirijate la intrarea în municipiul Giurgiu de către echipaje ale poliţiei locale, care permit accesul acestora spre frontieră eşalonat, astfel încât zona frontierei să nu fie aglomerată. 

Potrivit estimărilor ITPF Giurgiu, într-o zi aglomerată, prin PTF Giurgiu ies din ţară aproximativ nouă sute de camioane cu destinaţia Bulgaria, Grecia sau Turcia. AGERPRES

×