x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Gorj: Un tânăr de 21 ani a murit după ce a furat o maşină şi a intrat într-un cap de pod

Gorj: Un tânăr de 21 ani a murit după ce a furat o maşină şi a intrat într-un cap de pod

08 Mai 2017   •   10:29
Gorj: Un tânăr de 21 ani a murit după ce a furat o maşină şi a intrat într-un cap de pod

Un tânăr în vârstă de 21 ani din comuna Scoarţa a murit, în noaptea de duminică spre luni, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea fără a avea permis auto într-un cap de pod, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Andrei Lazăr. 

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc pe raza comunei Bengeşti Ciocadia, după ce tânărul furase autovehiculul, găsit staţionat cu cheile în contact. 

"Tânărul a sustras autovehiculul cu care a făcut accident de pe raza comunei de domiciliu, care aparţinea unei femei din Muşeteşti, maşina fiind lăsată cu cheile în contact. Ulterior, acesta a intrat într-un cap de pod. Nu au mai fost alte victime, era singur în maşină", a spus Andrei Lazăr. 

El a menţionat că, în acest caz, se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: gorj accident