x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale IGPF: Circulaţia pe podul Calafat - Vidin, întreruptă luni pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie

IGPF: Circulaţia pe podul Calafat - Vidin, întreruptă luni pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie

03 Iun 2017   •   13:20
IGPF: Circulaţia pe podul Calafat - Vidin, întreruptă luni pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie

Circulaţia pe podul Calafat - Vidin va fi întreruptă luni, între orele 10,00 - 11,30, pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie. 

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES de IGPF, societatea comună româno-bulgară Danube Bridge Vidin Calafat ad Bulgaria, care se ocupă de administrarea podului Calafat - Vidin, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu cu privire la faptul că, în data de 5 iunie, circulaţia pe pod va fi întreruptă, în intervalul 10,00 - 11,30 autovehiculele urmând a fi oprite în zonele adiacente Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, până la momentul reluării traficului. 

"Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu ţine permanent legătura cu autorităţile bulgare şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru fluidizarea traficului, fiind utilizate la maxim infrastructura punctului de frontieră şi arterele disponibile pentru efectuarea controlului la intrarea şi ieşirea din ţară", precizează sursa citată. 

IGPF recomandă consultarea aplicaţiei "Trafic Online", disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să îşi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute, se mai arată în comunicat. AGERPRES

×