x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu la un camping din Vâlcea

Incendiu la un camping din Vâlcea

de Redacția Jurnalul    |    04 Dec 2023   •   07:42
Incendiu la un camping din Vâlcea
Sursa foto: Ilustratie Jurnalul

Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-o zonă de camping din Vâlcea. În interior nu se aflau turiști, au anunțat echipele de intervenție.

Pompierii vâlceni au fost solicitați, prin apel 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu produs într-un camping din localitatea Costești.

La fața locului au fost trimise forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și al Punctelor de Lucru Horezu și Bunești, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

La sosirea echipajelor operative ardeau generalizat doua bungalow-uri și o anexă, au anunțat pompierii.

Cu toate că accesul s-a făcut în condiții dificile și nu era apă în zonă, pompierii au reușit localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite salvând astfel construcțiile învecinate, au precizat aceștia.

În timpul incendiului au ars un spațiu de depozitare din lemn de cca.200 mp și doua bungalow-uri. Cauza probabilă a producerii incendiului este scurtcircuitul electric.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu costesti camping