x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Locale Incendiu de proporții în apropiere de Timişoara! Zeci de persoane au fost evacuate după ce o fabrică a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în apropiere de Timişoara! Zeci de persoane au fost evacuate după ce o fabrică a fost cuprinsă de flăcări

Publicat la 30 Aug 2017 11:56 Modificat la 30 Aug 2017 11:56
Incendiu de proporții în apropiere de Timişoara! Zeci de persoane au fost evacuate după ce o fabrică a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporţii, în această dimineaţă, în apropiere de Timişoara. O hală a unei fabrici a luat foc, iar flăcările şi fumul gros s-au ridicat la câteva zeci de metri.Numeroase echipaje de pompieri s-au deplasat la locul intervenţiei.Potrivit primelor informaţii, peste 60 de persoane au fost evacuate înainte ca flăcările să se extindă şi să cuprindă întreaga hală a fabricii. Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat, 10 autospeciale ale pompierilor au intervenit pentru stingerea flăcărilor. Observator.tv

×