Incendiul a fost anunțat vineri, după prânz, prin serviciul unic de urgență 112. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru a stinge un incendiu care a izbucnit într-un depozit de covoare din orașul Galați.
Este vorba despre o zonă în care se află numeroase depozite cu diferite produse. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, autoscara, echipa de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Incendiul a fost localizat, iar pompierii încearcă să stingă ultimele focare, transmite ISU Galați. În zonă este foarte mult fum, mai anunță salvatorii.
Cauza producerii incendiului și valoarea pagubelor vor fi stabilite la finalul intervenției pompierilor.
(sursa: Mediafax)