x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu într-un bloc cu 20 de etaje din Timișoara: au fost evacuate circa 100 de persoane

Incendiu într-un bloc cu 20 de etaje din Timișoara: au fost evacuate circa 100 de persoane

05 Noi 2022   •   21:42
Incendiu într-un bloc cu 20 de etaje din Timișoara: au fost evacuate circa 100 de persoane

Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara la un bloc cu 20 de etaje din Timișoara, aproximativ 100 de persoane fiind evacuate.

Potrivit ISU Timiș, incendiul a fost anunțat la un bloc de 20 etaje, situat pe strada Meletie Drăghici, în Timișoara.

Au fost alertate la fața locului forțe și mijloace din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Timișoara și se intervine cu două autospeciale de primă intervenție și comandă; cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă; două autoscări mecanice de lucru și salvare de la înălțimi; patru echipaje SMURD și peste 40 de pompieri.

Până în acest moment s-au autoevacuat și au fost evacuate de către echipele de căutare-salvare aproximativ 110 de persoane.

În urma verificărilor, pompierii au constatat că alarma de incendiu s-a declanșat la etajul 12 al blocului, din cauze neidentificate, pentru că nu a fost confirmat un posibil incendiu.

Toți locatarii din bloc, aproximativ 110 persoane autoevacuate și evacuate, s-au întors în locuințe.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: isu timis incendiu