x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Lupii revin în Munții Măcinului. Ultimele exemplare au fost zărite acum 40 de ani

Lupii revin în Munții Măcinului. Ultimele exemplare au fost zărite acum 40 de ani

de Redacția Jurnalul    |    22 Noi 2022   •   09:06
Lupii revin în Munții Măcinului. Ultimele exemplare au fost zărite acum 40 de ani
Sursa foto: Unsplash.com

Lupii vor reveni în Munții Măcinului, cei mai bătrâni munți ai Europei. Reintroducerea speciei de lup în parc şi dublarea cel puţin a suprafeţelor strict protejate, aşa încât pe circa 75% din teritoriul parcului să fie interzise activităţile umane, sunt deciziile luate de membrii Consiliului ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Măcinului (PNMM).

„Se introduce o haită cu cinci, şase indivizi, din care obligatoriu o femelă alfa care va desemna masculul alfa. Va fi o monitorizare permanentă să vedem dacă spaţiul pe care-l asigură şi componenta faunistică de sub specia cheie, lupul, sunt suficiente.

Evident, vom avea ceva probleme cu șacalii care s-au înmulțit în toate zonele foarte mult, am analizat și avem un plan în acest sens astfel încât echilibrul ecosistemului să fie păstrat. Exemplarele de lup vor fi aduse din zona Vrancei şi vor fi atent monitorizate timp de doi ani”, a explicat directorul Viorel Roșca, el reamintind faptul că se discută acest lucru de mai mulți ani dar că acum decizia fost definitivă în urma evaluărilor prezentate de specialişti români şi olandezi ai fundaţiei Rewilding Europe. Odată cu această specie, vor fi introduse şi exemplare de cerb carpatin şi de cerb lopătar.

Exemplarele de lup vor fi aduse din zona Vrancei şi vor fi monitorizate doi ani.

‘Vor fi garduri electrice, unde va fi nevoie, vor fi compensaţii pentru prejudiciile aduse animalelor domestice. Nu ne hazardăm. E un lucru de mare sensibilitate. Decizia din punct de vedere ştiinţific este că prin aducerea în componenţa lanţului trofic a lupului se va mări gradul de stabilitate în ceea ce priveşte gradul de conservare atât în relaţia dintre specii, ci şi între tipurile de habitat care sunt ecosistemice în PNMM’, a mai spus directorul Administraţiei PNMM.

Potrivit sursei, organizaţia Rewilding Europe va depune în luna martie a anului viitor pe programul Life cererea de finanţare pentru realizarea proiectului de readaptare a lupului în PNMM, specia existând în zonă până în jurul anilor 1980.

×
Subiecte în articol: Viorel Roșca muntii macinului lupi