x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mai multe terase din zona centrală a orașului Timișoara, desființate de Primărie

Mai multe terase din zona centrală a orașului Timișoara, desființate de Primărie

14 Dec 2021   •   20:00
Mai multe terase din zona centrală a orașului Timișoara, desființate de Primărie
Sursa foto: Lucian Alecu

Mai multe terase din zona centrală a orașului Timișoara au fost desființate de Primărie. Autoritățile locale spun că firmele nu au respectat regulamentele sau nu au cerut autorizație

Primăria Timișoara a emis 11 dispoziții de ridicare a unor terase din zona zero a orașului, Piața Unirii și Piața Libertății. Potrivit autorităților locale, reprezentanții firmelor nu au respectat regulamentele în vigoare sau nu au cerut autorizație deloc și anterior au fost atenționați și amendați de mai multe ori.

„Sunt terase lângă clădiri unde cade tencuiala pe clienți, altele s-au extins atât de mult încât nu mai lasă loc pentru evacuarea clienților în caz de incendiu sau în alte situații limită, unele au ocupat complet spațiul public și trebuie să faci slalom printre scaune. Centrul arată dezordonat. Am înțeles că este o perioadă grea, că această industrie a fost grav lovită de pandemie și am susținut-o prin reducerea taxelor de terase la o sumă simbolică. Dar nu tolerez ca tocmai aceia care sunt, cumva, coacționari la centrul orașului, să nu respecte regulile și să facă concurență neloială antreprenorilor serioși din industria ospitalității”, a declarat primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz.

Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023 și se așteaptă la un număr mare de turiști.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: terase